Si book club, desigur

Chiar daca locul asta nu are inca site.

Chiar daca locul asta e la inceput.

Chiar daca mai are nevoie de ajutor pana sa se faca maaare...

eu tot scriu despre el.

E un loc 

drag mie (si colegilor mei), pentru ca s-a nascut dintr-o idee frumoasa si un efort comun. Si pentru ca va supravietui, de-a lungul timpului, numai prin acest efort comun. E vorba de Biblioteca Fundatiei Friends for Friends.

Functioneaza la etajul 3 din Strada Academiei 39-41. Poti castiga dreptul de a imprumuta carti de aici, contribuind. Adica aducand o carte. Sau un album, sau revista. Tema: publicitate, marketing, strategie, design - si domenii conexe.

E exact genul de proiect despre care imi place sa scriu in general, dar este primul care ne e accesibil fara sa mergem la Berlin, NY sau mai stiu eu unde. Si - believe it or not - deja este cea mai mare biblioteca de profil cu caracter public (de la noi, desigur). Si mai creste.

Multumim aici si celor care au contribuit semnificativ la fondul de carte in doar cateva ore - cat a durat petrecerea Friends de vineri, 10 aprilie. Ii asteptam sa si vada la ce au contribuit si sa-si intre in drepturi, adica sa imprumute carti.

Mai multe despre asta puteti citi cu drag si spor pe Facebook, la grupul Friends of FRIENDS sau pe FishTalks.

Biblioteca este primul proiect al Fundatiei Friends for Friends, asa cum povesteam mai sus. Pe scurt, cate ceva si despre Fundatie: "la sfarsitul lui 2008, Friends Advertising si partenerii sai au formalizat, dupa cativa ani de asteptare, o idee mai veche: Fundatia Friends for Friends (FFFF). Scopul FFFF este sa ofere sprijin tuturor acelora care au o pasiune creativa, cu accent pe indentificarea si formarea de resurse in domeniul leadership-ului creativ."

 

Baking Club, Ioana

Pentru ca Ioana invidia pe nu-stiu-cine ca face parte dintr-un baking club. Pentru ca nu am vazut in viata mea un site atat de bine construit in jurul unui subiect simplu. Pentru ca oamenii astia nu vand doar faina, ci un mod de viata. Pentru ca sunt niste oameni, americani din Vermont si noi credem ca sunt spalati pe creier (poate sunt, dar uite ce misto o ard). Pentru ca educa la nivel estetic (nu doar in ceea ce priveste ornarea de prajituri). Pentru ca vreau sa traiesc mai lent (da-da, slow living). Pentru ca vreau sa-mi placa sa gatesc mai mult decat acum. De-aia, pofta buna.

Stereo Dock Block

Pylones e un site care mi-a placut dintotdeauna pentru ca aparent e doar un alt site de gadgeturi haioase cu potential de bucurare de aproximativ 3 minute per item dar la o privire mai atenta poti sa descoperi niste obiecte cool si utile care chiar arata bine si nu costa mult si viata e mai frumoasa cand esti posesor de mici obiecte cool care sa complimenteze placut iPodul tau cool- ce atitudine consumerista, draga. Si gata.

Cand o sa ma fac mare, o sa ma-ntorc in timp

Si o sa am o bucatarie din aia 50's, cu frigider maaare, cu colturi rotunjite si maner jmecher. Cu usa grea care se inchide cu un "reassuring-smuouch-sound". O sa am o rochie cu jupoane, pantofi cu toc si nu o sa gatesc decat cu perle, bucle (doh!) si unghii rosii scurte. Asortate la rosul de pe buze. Ma rog, rujul... 

Ia de viseaza si tu aici la bucataria ta perfecta. 

Ma duc pana la service cu masina... beau un ceai, citesc o carte...

Da, vreau si eu. Sa merg cu masina la un service care sa aiba grija de pretioasa mea hibrida (pe care n-o am, dar visez la ea un pic). Sa merg intr-un loc in care:

-in loc de fiare unsuroase sa vad plante verzi;

-in loc de salopete cu pete de ulei la prohab sa vad niste eco-friendly-girls;

-in loc de brosuri uzate cu piese de schimb sa vad un volum de poezie si cateva de retete bio.

Nu stiu daca locul asta e chiar asa, dar e un service auto al carui manager e o femeie (ca ele sunt mai sensibile, nu?), functioneaza undeva in San Francisco si s-a deschis in 2007. Normal ca s-a axat pe posesorii de Prius, dar asa cum se intampla cu orice business atat de nisat, nu merge extraordinar. Asa ca managementul a decis sa ofere servicii si pentru masini obisnuite, pentru a atrage clientela. Asta pana cand vor putea sa isi bazeze businessul doar pe masini eco...

Gunoi solar

BigBelly e o inventie minunata. Un compactor de gunoi care este 100% self-powered. Primeste de cinci ori mai mult gunoi decat un cos de gunoi stradal obisnuit. Foloseste doar energie solara pe care o capteaza singurel prin panoul de pe partea superioara. Ideea e ca in afara de economia de spatiu (pentru ca spatiul pe care il ocupa e exact acelasi ca in cazul unui cos obinuit de gunoi), compacteaza gunoiul fara sa consume electricitate dintr-o retea stradala (economie no.1), apoi reduce numarul de goliri facute de masina de gunoi care consuma si ea niste energie (din combustibil) si mai are si emisii de CO2 (deci economia no.2). 

Obiectul e deja functional in niste locuri din lume si oficialii primariilor sunt incantati de economie. Ca sa nu mai zicem ca exista si posibilitatea inchirierii de spatiu publicitar OOH. Inca un castig pentru primarii. Si e real, si fezabil, nu ca o telegondola sau autostrada suspendata deasupra Bucurestiului.

Mini e indragostit. Si eu.

Mini e genul ala de masina despre care - daca o ai - nu poti sa zici peste cinci ani ca s-a uzat moral. Asa mi se pare mie. E un icon si asa ramane. In afara de upgrade-uri mai mult sau mai putin sofisticate, modelele de baza sunt simple si everlasting. Genul ala de masina careia i-ai ridica capota de drag si i-ai schimba beculetul de la stop cum schimbi pampersii bebelusului. Normal, adica. Spre deosebire de masinile obisnuite carora le ridici capota cu naduf si plin de nervi - ca sa descoperi ca oricum nu are rost sa te bagi si ca nu ai in fata ta decat un alt bun de consum. 

Dar Mini nu-i asa. E adorabil, la fiecare editie. Iar acum e si prietenos, pentru ca BMW s-a hotarat sa il promoveze ca eco-friendly datorita consumului redus. Si electric. Povestea mai pe larg aici.

Bonus:

Mi se pare adorbila povestea primelor re-editari ale lui Mini. BMW a facut o serie de studii de piata, iar ceea ce isi doreau consumatorii era clar: cat mai multe SUV-uri. Adica masini maaaari, nesimtite de-a dreptul, cu consum ingrozitor de mare (mai ales pe vremea aia). Si nu ca a iesit asa, la 49% vs. 51%... Nu. Majoritatea covarsitoare a participantilor la focus-grupuri asta vroiau. Si aici intervine o minte stralucita de marketing care stie ca deciziile astea nu se iau doar la adapostul caldut al unor focus-grupuri. Oamenii de la BMW au citit studiile astea cantitative printre randuri, le-au combinat cu alte studii calitative si cu niste curaj simplu si omenesc (de tipul inteligenta) si au decis sa puna pe piata Mini One. The rest is history.

Si-asa am devenit Fanmanager Depeche Mode

Povestea simpla e asa: la inceput, venea omul cu chitara, daca ii placea casei de discuri - semnau si vindeau sau nu albume. Publicul sanctifica zei sau omora muritori (sic!). Ca sa nu mai piarda bani pe chestii incontrolabile, casele de productie au inceput sa-si faca tooluri (generice sau proprii) de control si analiza. Asa ca au inceput sa semneze cu cei care ar vinde sigur (??). Aceste practici au dus la aparitia in lumea noastra, a celor dotati cu urechi in general, a unor formatii de tip Holocaust (imi permit sa numesc doar Kelly Family, Rednecks si Aqua - desi stim ca exista si mai rau de-atat).  De niste ani buni, modurile de popularizare a muzicii s-au schimbat si, de exemplu, in loc ca o melodie sa intre in playlistul unui post de radio pentru ca e vanduta sau ceruta, intra pentru ca se plateste de la casa de discuri. Mecanismul merge ca uns, pentru ca dupa ce e ascultata a-la- prost la radio, melodia cu linie melodica ce ar putea fi caracterizata drept stupida - daca ar exista - ajunge sa fie si cumparata. Si toata lumea e fericita.

Dincolo de discutia despre cat de orodoxe, catolice si kosher sunt diverse tooluri, la inceput probabil ca toate par magnifice si inovative. Cu riscul de a fi injurata, am mai sus, in header (aproximativ, pentru ca nu are dimensiunea corecta pentru headerul meu, dar voi supravietui) unul din noile tooluri de industrie muzicala. 

E un tool de popularizare (am ales oricum un exemplu ok dpdv calitate). Treaba sta asa. Dau oamenii de tine in diverse moduri (facebook, mail, alte comunitati, etc) si iti propun sa te inscrii (de obicei vizeaza fanii unui grup sau cantaret).

Campania de recrutare se face exact inainte cu cateva luni de o MARE LANSARE. Te inscrii acolo, primind in schimb un statut o more or less placut pentru un fan, ceva de genul Fanmanager in regiunea ta, sau cam asa). Apoi primesti mailuri. Nu e pe genul spam enervant, ca mailurile sunt rare. Si cand in sfarsit se lanseaza treaba, primesti acces la un microsite din radacina Fanmanager, in care sunt aranjate widgeturi, linkuri si alte chestii pe care le poti publica pe unde vrei tu, ca sa promovezi noul single/album/clip/chec cu nuci/bocanc cu tinte/etc. Ceea ce am si facut.

De notat: nimeni nu da bani si nu primeste bani in toata chestia asta. Schimbul dintre DM si fan (in cazul asta) este pe credite emotionale, nu pe cele emise de o banca nationala. Singurele plati se fac de la angajator (in acest caz casa de discuri sau manager) catre Fanmanager.net. Si toata lumea canta in cor, iar eu am muzica pe blog...

Daca as fi o bicicleta, as fi James Perse Cruiser

Urbana - uber alles, cruiser - nevertheless, custom built - most of all. Delicioasa pentru ca e simpla. Pentru ca e o alegere foarte "European" a unui designer american de apparel minimalist, simplu si basic, cum imi place mie - James Perse. Si pentru ca nu pot sa aflu de pe site cat costa. Dar nu mai caut pretul, pentru ca nu stiu sa merg pe bicicleta. 

Actiune. Motor.

Cu curajul stau cam prost, deci nu stiu daca am sa ma urc pe un motor prea curand. Dar asta nu ma impiedica sa imi placa ideea. Am gasit de curand un site pe care m-am trezit hoinarind mai mult decat as fi crezut vreodata. Plin de bijuterii de tot soiul, pentru toti: cruiseri, speed-eri (nu cred ca le-a mai zis nimeni asa pana acum :p) si nostalgici. Mi-am gasit si preferata. Pentru moment e asta din poza. Maine s-ar putea sa ma razgandesc (partea buna e ca nu trebuie sa schimb si textul daca schimb poza...).

Ca sa vezi la ce e bun Facebook

Am asistat - nu o data - la dezbateri aprige, presarate cu cuvinte pentru care s-ar putea sa-mi fie sanctionat blogul daca le reproduc, pe marginea utilitatii comunitatilor on-line in general si a Facebook-ului - in particular. Concluzia (mea) a fost de fiecare data ca probabil exista un blocaj mental dincolo de care unii nu vor sa paseasca niciodata. Dar dincolo de asta, sunt foarte multi care au cedat si au intrat, si-au facut cont si, incet, incet, au ales exact ce le trebuie de pe Facebook. Fie ca e flirt, keep in touch with friends, foto-sharing, sau actiuni de marketing. Aici vroiam de fapt sa ajung. 

Partea buna e ca sunt foarte multi oameni in comunitatea asta care o folosesc la nivelul ei initial - relatii de orice fel. Si partea buna pentru toata lumea (ce plina de bunavointa sunt, nu?) e ca exista aplicatii marketing-driven pe Facebook, dar cu utilitate reala pentru utilizatorul obisnuit de Facebook. 

Exemplul meu in sensul asta: Acuminder, prezentat de Acuvue, brandul de lentile de contact al Johnson&Johnson. Accuminder functioneaza si pe mail sau mobil, dar si legat de calendarul Facebook si e un reminder pe cat de simplu, pe atat de util care iti da alarma cand e timpul sa-ti reinnoiesti lentilele de contact. Un exemplu destul de bun de utilizare corecta a unui punct de contact cu consumatorul, absolut free si fara implicatii de orice alt fel din partea omului.  Decat, poate, consolidarea legaturii emotionale a brandului cu consumatorul lui, la un pret de nimic.

This notebook is just for boys and these rainboots are just for girls

Plus o multime de lucrusoare care iti dau sentimentul ca sunt facute "just for you" - toate la Colloco. 

Un magazinas virtual care zice asa: "Have nothing in your house that you do not know to be useful, or believe to be beautiful" (William Morris). Si chiar asa arata obiectele din selectia Colloco. 

Au aici lucrusoare utile, dar si frumoase (organizate cu gratie pe sectiuni: casa, outdoor, organizare, copii, etc) si mi se pare fascinant cum e intr-un fel, anti consumerist, dar in acelasi timp addictive pentru orice shopaholic demn de respect/mila/respect/mila/respect.

Unelte mentale: surubelnita brainstormingului, ciocanul managerial s.a.

Mind Tools e un site de tip resursa foarte valoros - nu doar ca sa mai afli una-alta, ci si ca sa intelegi ce e cu adevarat un brainstorming, cum sa te calmezi si de-stresezi la locul de munca, un picut decision-making si alte lucruri mai vechi sau mai noi, mai in trend sau mai passe. Dar toate utile. Normal ca e pe bani daca vrei sa aprofundezi teoriile si lectiile de acolo, dar daca ai de gand doar sa intelegi ce vrea sa spuna cineva cand povesteste de SWOT Analysis sau ce e cu Six Hats si gandirea laterala, this is the place. A se salva in favs si a se folosi cu incredere si buna stiinta. 

Whirlpool revitalizeaza haine (si brand)

Au stat oamenii si s-au gandit cum sa (cei de la Whirlpool sunt experti pe bune in how-to-uri) mergi in calatorii ca omul normal si sa nu scoti tricoul Lacoste sau rochia Gucci sifonate din bagaj. Si sa fie si protejate, si sa nu ti le arda cu fierul vreo incompetenta de calcatoreasa de pe la Waldorf Astoria, si mai stiu eu ce alte probleme de genul asta sa ai... 

Si au venit cu super solutia trolley-ului inteligent. Ca o alta solutie inteligenta (de maketing, de asta data) au gasit si o asociere cu un fashion designer si uite-asa, cu un match-made in heaven parafat la Saptamana Modei de la Paris A-W 06/07 ( Antonio Berard Pret-a-Porter), au iesit in lume cu un proiect care cred eu ca atrage atentia. 

Din surse nu neaparat demne de incredere, am aflat ca pretul lui Whirlpool Pret-a-porter clothes revitalizer este de 199 $. Pretul final se pare insa ca nu este setat. 

Ah, de adaugat ca asta se intampla prin 2005, si, desi asta ridica niste semne de intrebare cu privire la raspunsul pietei, mie inca mi se pare un obiect cool.

When I was a kid I used to pray every night for a bicycle.

Then I realized God doesn't work that way, so I stole one and prayed for forgiveness. 

Asta e Manifesto-ul lui Banksy. Omul care face dreptate ideii si e mereu la limita legii. Si mai e si legendar, deja. Are site propriu. Nu ma abtin sa ma intreb cum le face poze celor mai scandaloase lucrari outdoor... Probabil ca lucreaza peste noapte, dar pozele sunt facute ziua. Ma intreb daca nu isi ia niste adidasi albi de turist in picioare si face pe japonezul interesat de street culture... Sau poate asta era pe vremea cand era anonim, nu pseudo-anonim... Nah, nu am putut sa ma abtin :).