Mini e genul ala de masina despre care - daca o ai - nu poti sa zici peste cinci ani ca s-a uzat moral. Asa mi se pare mie. E un icon si asa ramane. In afara de upgrade-uri mai mult sau mai putin sofisticate, modelele de baza sunt simple si everlasting. Genul ala de masina careia i-ai ridica capota de drag si i-ai schimba beculetul de la stop cum schimbi pampersii bebelusului. Normal, adica. Spre deosebire de masinile obisnuite carora le ridici capota cu naduf si plin de nervi - ca sa descoperi ca oricum nu are rost sa te bagi si ca nu ai in fata ta decat un alt bun de consum.
Dar Mini nu-i asa. E adorabil, la fiecare editie. Iar acum e si prietenos, pentru ca BMW s-a hotarat sa il promoveze ca eco-friendly datorita consumului redus. Si electric. Povestea mai pe larg aici.
Bonus:
Mi se pare adorbila povestea primelor re-editari ale lui Mini. BMW a facut o serie de studii de piata, iar ceea ce isi doreau consumatorii era clar: cat mai multe SUV-uri. Adica masini maaaari, nesimtite de-a dreptul, cu consum ingrozitor de mare (mai ales pe vremea aia). Si nu ca a iesit asa, la 49% vs. 51%... Nu. Majoritatea covarsitoare a participantilor la focus-grupuri asta vroiau. Si aici intervine o minte stralucita de marketing care stie ca deciziile astea nu se iau doar la adapostul caldut al unor focus-grupuri. Oamenii de la BMW au citit studiile astea cantitative printre randuri, le-au combinat cu alte studii calitative si cu niste curaj simplu si omenesc (de tipul inteligenta) si au decis sa puna pe piata Mini One. The rest is history.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu