Music of the (many) brands

Noisettes. Câteodată scris NOISEttes, ca sa nu fie confundat cu ciocolățicile. Cântă cu alți 9 artiști de seama pentru DR MARTENS, la 50 de ani. Mult galben pe siteul asta. Si un post incert: Dr Martens sau Noisettes? Las așa. Mai bine un post incert, decât niciunul (asta ca să atrag atenția asupra pauzei între postări).

Așa că:

Dr Martens: făcuți pentru muncitori, adoptați în cele din urmă de toți "neînțeleșii". De la băieții rași în cap - extremiștii englezi de prin Anglia anilor '60, la fetele americane cu influențe irlandeze, cu fuste cu floricele și bocanci, plus cardigan sau jachetă de blugi - de la începutul anilor '90. Cu talpa "de aer", cu colecții diverse, la fel de clasici ca: white t-shirt, 5pockets jeans, bricheta Zippo sau Converșii negri. N-ai cum să dai greș.

NOISEttes: pe coloana sonora de la ultimul epoisod din Sopranos, pe reclame de Mazda (UK) si Nescafe (RO), încălțați cu Dr Martens în "I'll never forget you", aduși de Livada în România (pentru Beck'sperience).

Cel mai plictisitor blog

Recunosc că am râs cu lacrimi. Recunosc că mi s-a făcut și pielea de găină, când am văzut că pentru un post atât de simplu au fost atât de multe commenturi (vezi pic). Te face să te gândești. La cât de tari ni se par lucrurile simple, atunci când le vedem scrise de altcineva, cu calmul lui Mr. Bean. La cât de "de pe altă planetă" ni se par lucrurile simple, pe care nici nu le mai observăm. La cât poți să râzi ca prostul și de ce (aici e o treabă fff personală). La cât de mult ne plictisesc chestiile complexe dacă astea simple ne atrag ca un magnet. Și la alte și alte chestii - personale și ele... 

PS: unii oameni susțin că de la blogul ăsta s-a născut ideea Twitter-ului. Sweet!

PPS: mulțumesc, Monica

Trabantul intră în galeria de clasici

Îmi plac mașinile care nu se uzează moral în trei ani. Îmi plac și producătorii care au înțeles asta. Da, știu, noile ediții ale unor modele istorice nu sunt ieftine. Și sunt mașini de status. Dar nu același tip de status ca pentru Infinity sau Q-whateva. Și dincolo de asta, pentru mine sunt dovada vie că unele lucruri nu sunt atât de futile, destinate uzurii morale, că ideile bune bune cu adevărat sunt doar alea care rezistă la testul timpului. Via Fishington Post, unde sunt mai multe detalii plus linkuri, și mai puține considerații de natură emoțională. :)

Mini e indragostit. Si eu.

Mini e genul ala de masina despre care - daca o ai - nu poti sa zici peste cinci ani ca s-a uzat moral. Asa mi se pare mie. E un icon si asa ramane. In afara de upgrade-uri mai mult sau mai putin sofisticate, modelele de baza sunt simple si everlasting. Genul ala de masina careia i-ai ridica capota de drag si i-ai schimba beculetul de la stop cum schimbi pampersii bebelusului. Normal, adica. Spre deosebire de masinile obisnuite carora le ridici capota cu naduf si plin de nervi - ca sa descoperi ca oricum nu are rost sa te bagi si ca nu ai in fata ta decat un alt bun de consum. 

Dar Mini nu-i asa. E adorabil, la fiecare editie. Iar acum e si prietenos, pentru ca BMW s-a hotarat sa il promoveze ca eco-friendly datorita consumului redus. Si electric. Povestea mai pe larg aici.

Bonus:

Mi se pare adorbila povestea primelor re-editari ale lui Mini. BMW a facut o serie de studii de piata, iar ceea ce isi doreau consumatorii era clar: cat mai multe SUV-uri. Adica masini maaaari, nesimtite de-a dreptul, cu consum ingrozitor de mare (mai ales pe vremea aia). Si nu ca a iesit asa, la 49% vs. 51%... Nu. Majoritatea covarsitoare a participantilor la focus-grupuri asta vroiau. Si aici intervine o minte stralucita de marketing care stie ca deciziile astea nu se iau doar la adapostul caldut al unor focus-grupuri. Oamenii de la BMW au citit studiile astea cantitative printre randuri, le-au combinat cu alte studii calitative si cu niste curaj simplu si omenesc (de tipul inteligenta) si au decis sa puna pe piata Mini One. The rest is history.

When I was a kid I used to pray every night for a bicycle.

Then I realized God doesn't work that way, so I stole one and prayed for forgiveness. 

Asta e Manifesto-ul lui Banksy. Omul care face dreptate ideii si e mereu la limita legii. Si mai e si legendar, deja. Are site propriu. Nu ma abtin sa ma intreb cum le face poze celor mai scandaloase lucrari outdoor... Probabil ca lucreaza peste noapte, dar pozele sunt facute ziua. Ma intreb daca nu isi ia niste adidasi albi de turist in picioare si face pe japonezul interesat de street culture... Sau poate asta era pe vremea cand era anonim, nu pseudo-anonim... Nah, nu am putut sa ma abtin :).