Cel mai plictisitor blog

Recunosc că am râs cu lacrimi. Recunosc că mi s-a făcut și pielea de găină, când am văzut că pentru un post atât de simplu au fost atât de multe commenturi (vezi pic). Te face să te gândești. La cât de tari ni se par lucrurile simple, atunci când le vedem scrise de altcineva, cu calmul lui Mr. Bean. La cât de "de pe altă planetă" ni se par lucrurile simple, pe care nici nu le mai observăm. La cât poți să râzi ca prostul și de ce (aici e o treabă fff personală). La cât de mult ne plictisesc chestiile complexe dacă astea simple ne atrag ca un magnet. Și la alte și alte chestii - personale și ele... 

PS: unii oameni susțin că de la blogul ăsta s-a născut ideea Twitter-ului. Sweet!

PPS: mulțumesc, Monica

Biker cool

Roxana mi-a scos în cale site-ul ăsta, cu dedicație specială. Mă știe fata, pentru că mi-a plăcut la nebunie: articole de bicicletărie șic sau cool (sau amândouă la un loc). Locul s-a născut din frustrarea unei femei care pur și simplu nu era mulțumită de stilul accesoriilor pentru bicicliști. Așa că a făcut acest shop on line cu articole utile mai mult sau mai puțin, dar șic - mai mult decât orice. Sunt și biciclete și se pot comanda. Prețuri destul de șic... Dar tocmai pentru că diferențierea ș personalizarea experienței plăcute nu poate fi la îndemâna oricui, face ca lucrurile de pe site să fie și mai cool... and chic...

Plantarea ne-virtuală a copacilor

După ce cu toții am "plantat" fel de fel de verdețuri și copaci virtuali cu tooluri gen Facebook, uite și o inițiativă prin care se pot planta copaci în mod real. Ideea e că nu e doar atât. Practic: nu-ți dă nimeni sapă, puieți, parc, autocar, mură-n gură, etc - trebuie să plantezi tu. Documentezi evenimentul. Te înscrii pe site cu poza. Nu te oprești, mai plantezi. Situația plantărilor e pe site și e vizibilă. Ți-o iau alții înainte. Mai plantezi un copac, doar de-al naibii (merge și așa, dacă doar asta te mișcă de pe scaunul de la birou). Ba chiar doi. Trei zile nu ți-o ia nimeni înainte. Peste o săptămână - surpriza, ai căzut trei locuri. O iei de la capăt: plantezi, pozezi, postezi. Etc. Miza: un loc într-o tabără de educație în problemele mediului. Mișto ca experiență, networking, evoluție personală în direcția bună.

Asta e o inițiativă a Comisiei Europene. Se pot înscrie tineri (14 - 29 de ani) din 10 țări europene afectate de defrișări și schimbările climatice. Click a tree! 

Când vrei ceva custom-made

... de obicei te gândești la handmade. Însemnând nu doar că e făcut de mână, dar și că de multe ori are aerul scuzabil al unor finisaje mai puțin precise, mici erori și alte chestii care îți garantează unicitatea. Și așa ceva poți găsi pe Etsi cu tona (sau la noi, pe Breslo). Doar că... am dat peste ceva cu multe accesorii și obiecte custom-made, cărora în schimb le lipsește mult din aerul de improvizație. Din contră, multe dintre ele arată a fancy-designer-project. Măcar pentru clătit ochii, dacă nu și pentru comandat (ca o paranteză de restrângere de buget - pot fi păstrate hainele din sezonul trecut și updatate doar cu accesorii, nu?).

Iar ceea ce e cu adevărat nou și foarte tare: aici, pe Ponoko poți să ceri un produs, iar designerii înscriși vor aplica pentru a-l produce. Vei accepta modelul care îți place, la prețul dat (sau poate negociat). Ăsta da custom-made. 

Trabantul intră în galeria de clasici

Îmi plac mașinile care nu se uzează moral în trei ani. Îmi plac și producătorii care au înțeles asta. Da, știu, noile ediții ale unor modele istorice nu sunt ieftine. Și sunt mașini de status. Dar nu același tip de status ca pentru Infinity sau Q-whateva. Și dincolo de asta, pentru mine sunt dovada vie că unele lucruri nu sunt atât de futile, destinate uzurii morale, că ideile bune bune cu adevărat sunt doar alea care rezistă la testul timpului. Via Fishington Post, unde sunt mai multe detalii plus linkuri, și mai puține considerații de natură emoțională. :)

Înapoi, la fermă

Am descoperit cu plăcere că pentru cei care visează să se retragă la țară și să trăiască din ce produce grădina proprie de zarzavat există speranțe. Nu la noi, dar cine știe... 

Oamenii care au făcut siteul ăsta de veggie-trading sunt americani. Povestea lor frumos spusă pleacă de la niște lămâi triste pe care nu le culegea nimeni, că nimeni nu avea nevoie de ele. În același timp, oamenii care le puteau folosi, plăteau pentru alte legume și fructe. Heeei, ce-ar fi să le dăm la schimb - au zis ei. Și-așa s-a născut un business destul de amplu, care utilizează cea mai veche metodă de trai agricol. Cea a liberului schimb. Cool pentru că: gândul măcar că faci ceva "ne-împotriva-firii" cumpărând chestii în timp ce altele se irosesc e frumos. Apoi, pentru că faci economie, clar. Trei: pentru că legumele, fructele și zarzavaturile crescute în grădini, pe terase, balcoane, etc sunt clar mai bune și mai "curate" decât cele importate, tratate, aduse, depozitate, etc. Și mai e o chestie care mie mi se pare minunată: re-descoperirea plăcerii de a mânca fructe și legume de sezon doar în sezon. Ha!

Camera 6

Bun. Avem un perete. Glet & all. Adica brut. Punem pe el niște chestii speciale, un mega tapet de mătase, pictat manual, etc. Acum avem un perete de lux. Privind lucrurile doar de aici (cu rewind) concluzia poate fi (nu neapărat este) că dincolo de lux este un perete brut. Zis și făcut. Post-whateverismul și disruption-ul din niște oameni au făcut ca ei să creeze RoughLuxe Hotel în care au alăturat porțiuni decrepite, brute, nefinisate unor alte porțiuni mega-luxoase. Fără atenționări speciale. Adică deschizi ușa la baie și - bang, surpriza - un cazan de cupru are o baterie mega-luxoasă, cu teancuri de prosoape țesute în bumbac egipean cu cinci sute doișpe noduri pe mm pătrat. Nu știu, zic. Concept frumos, senzații tari. Cool.

Știința ca festival

Pentru că știința nu mai e o chestie care se face în laboratoare închise și pe care nu e bine să o înțeleaga plebea, lucrurile au evoluat de la congrese la festivaluri. De la întâlniri organizate ale unor grupuri de oameni de știință mai mult sau mai puțin diletanți, la festivaluri, în care entartainmentul devine vehicul pentru informație de tip științific. Rezultă: accesul liber la informație științifică, de-mitizarea unor chestii legate de știință și de oamenii ei și - cu voia dumneavoastră - dispariția treptată a diletanților care cu această ocazie devin mai ușor de demascat. 

Un exemplu grăitor, frumos, artistic și mega-interesant, aici, pe World Science Festival. Recomand cu căldură filmulețul în care Bobby McFerrin sare și sala cântă după cum "dirijează" el. 

Din zona OMG, FML, ETC

Gata, piua. Iau pauză de la posturi serioase (cât de cât) și inspiraționale (sper și eu...). Ăsta e prea tare să nu-l dau mai departe. Un blog cu poze de familie care mai de care mai ciudate. Pe ici pe colo și câte o scurtă poveste. Ei bine, dacă cineva crede că are o familie aiurea rău, să mai aștepte până vede ce-i aici. 

Mulțumesc Monicăi.

Prajești cartofi, după care îi mănânci la lumina lumânării

Pentru că:

-nimic nu se pierde, bla-bla, bla, totul se transformă, bla-bla

-uleiul de gătit aruncat în apele menajere este cel mai dificil poluator pentru epuratorii de asemenea ape (recomand cu tărie măcar plasarea în borcane ermetic închise sau pungi suprapuse și înodate , ante aruncare la gunoi - disigur, dacă nu se poate fără).

Așa că:

-niște băieți de la Tokio preiau acest ulei  și fac din el lumânări decorative.

Cool pt ca:

-își obțin materia prima de la o cafenea de la ei din clădire, care se cheama Chubby

-dupa ce filtrează și purifică uleiul, il colorează cu coloranți speciali, îl parfumează cu vanilie

-îl toarnă în borcane luate de  la centre de reciclare

-apoi vând lumânările prin diverse buticuri, și chiar și la Chubby (care mai și folosește lumânările pentru propriile mese)

-prețul acestor mici inovații se ridică la 20-30 de dolari per bucată

Nu e neapărat de citit, că e mai mult în japoneză, dar e interesant ca business: vezi aci.